“Vrei mai mult? Poți cu puțin!“ (P)

Am pornit de la zero in tot ce am realizat, asa ca “Vrei mai mult? Poti cu putin!” e un slogan care mi se potriveste. Când am plecat din Rozavlea aveam la mine doar câteva haine, dar niște visuri mărețe și dorința de a munci și a face tot ce este posibil pentru ca ele să se îndeplinească. Și sunt bucuros că viața mea a fost așa! Acum știu să prețuiesc mult mai bine acest “puțin”, care în timp a devenit o lecție de viață. Așa am învățat că simplitatea e o valoare, o valoare care se regăsește constant în viața mea, de la felul în care mă îmbrac până la felul în care gătesc.

Când am aflat despre noua campanie PUR, un întreg film mi s-a derulat în fața ochilor. De la plecarea mea la Paris până acum câteva săptămâni când am deschis un nou restaurant, Nicolai, un take-away în care se regăsesc gusturile copilăriei și ale mâncărurilor în familie. Tot acest parcurs al meu se află în aceste vorbe: „Vrei mai mult? Poti cu putin!”.

După cum v-am povestit mie îmi place simplitatea în mâncare, așa am crescut. Mama făcea dintr-o oală de fasole fiartă câteva feluri de mâncare. În bucătărie trebuie să fii creativ, asta am învățat de la ea, iar acum vreau să vă învăț și pe voi. Nu te gândi că pentru un preparat gourmet trebuie să ai doar ingrediente exotice, rare, cu nume care nici măcar nu pot fi pronunțate sau că trebuie să citești multe cărți de specialitate. Cu doar câteva ingrediente la îndemâna oricui și într-un timp foarte scurt poți crea ceva cu care să te mândrești. Unele dintre cele mai sofisticate mâncăruri au la bază ingrediente simple, accesibile, pe care le găsești oriunde și oricând: brânza, ton, roșii… Cu o brânză de capră, de exemplu, puteți face 2-3 feluri de mâncare! Asta vă arăt și în cartea de rețete pe care am gândit-o pentru www.noulpur.ro. Vedeți și în acest video cum poți face un preparat gourmet cu doar 3 ingrediente. Video: https://youtu.be/11HlSXSL6dE

Împreună cu PUR v-am pregătit și un concurs în care câștigătorii (în număr de 10), vor putea vedea și pune în practică live aceste principii la un workshop pe care îl voi susține pentru voi în data de 6 decembrie. Aștept pe pagina mea de Facebook, la postarea de concurs, răspunsurile voastre la întrebarea “Ce înseamnă pentru tine mai mult cu puțin în bucătărie?”. Concursul durează până pe 30 noiembrie, ora 20.00, iar câștigătorii vor fi anunțați până la miezul nopții. Regulamentul AICI

Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*