Tartar de somon cu hrean

Îmi place somonul, îmi place avocado, iar combinația dintre ele este nemaipomenită. La fel de nemaipomenit este și faptul că acest tartar se prepară în numai câteva minute. Pentru mine este rețeta ideală mai ales atunci când ai musafiri și încerci în cel mai scurt timp posibil să așezi ceva pe masă, ceva aspectuos, rapid și gustos.

tartar-de-somon-cu-hrean-14

Ingrediente

  • Pentru 2 persoane:
  • 300 g somon
  • 1 avocado
  • 1 ridiche
  • 1 fir ceapă
  • zeama de la o lămâie
  • puțin hrean
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper

[preparare title=”Mod de preparare”]

Începem prin a felia ridichea pe rotund, în felii cât de subțiri, pe care le vom pune imediat într-un vas cu apă rece și gheață, pentru a se păstra crocante.
De asemeni, tocăm ceapa verde în rondele și o adăugăm tot in apă rece cu gheață până în momentul servirii.
Tocăm somonul în cubulețe și îl adăugăm într-un vas.
Radem peste el puțin hrean, atât cât știm că suportăm la gust.
Adăugăm zeama de la o jumătate de lămâie, picurăm și puțin ulei de măsline, apoi asezonăm gustul cu sare și piper și amestecăm ușor ingredientele.
Curățăm avocado, îl tăiem pe jumătate, apoi feliem ambele jumătăți, așezăm feliile frumos pe platou si le stropim imediat cu zeamă de lămâie, pentru a nu oxida.
Lângă acestea, vom asambla tartarul de somon cu hrean, pe care îl decorăm cu rondele de ceapă verde, rondele de ridiche și mai presărăm puțin hrean ras, pentru un plus de prospețime, puțin piper și de asemeni mai picurăm puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie.
Servim cu mare poftă acest preparat cu gust plăcut, ușor picant, alături de familie și musafiri.
Bon apetit!

[/preparare]

Foto credit: Roi Soleil Studio

One Comment

  1. Buna ziua Nicolai, sunt Silvia, am mai vazut retete de ale tale, dar m- am limitat la timp si am facut-o in graba. Intuiam ca este ceva aparte in stilul tau, un mod subtil si relaxat de a bucatari, cum Imi place mie sa spun, apoi, tot butonand pe net gasesc interviul rau dat Andreei Esca si aici m-am blocat, nu este un interviu, este un mixt de amintiri, Creanga se rasuceste in mormant de placere vazandu-va, m-ati induiosat si incurajat fara sa stiti. Am lucrat cativa ani pe afara, sunt asistenta, m-am hotarat sa ma intorc acasa. Mai am doua saptamani, vin sa imi vindec sufletul. Aici am reusit sa rezist ancorandu-ma in tot ce am amintiri si gusturi de acasa. M-a ajutat ca am locuit in camin, colegi din toate continentele, la serviciu pacienti la fel. Inainte de a comunica prin cuvinte se comunica prin ceea ce mancam, asta am descoperit-o personal, apoi am facut o multime de cursuri care mi-au confirmat-o. Intr-adevar suntem ceea ce mancam😋 Retete asemanatoare am facut si aici, poate as adauga si putin patrunjel proaspat, mai taie putin din gustul gras al somonului si al celui de avocado. Sa fii sanatos si sa te bucuri alaturi de cei dragi si decacum inainte!!! O zi buna, Silvia P.S.: Tu poate stii deja, aici m-au invatat de la piata de peste, am cunoscut o familie de vanzatori din sud in care am incredere cand merg sa iau peste proaspat, cand iau somon sa nu il taiat medalion, Imi iau o bucata mai mare taiata pe lungime(cu oase cu tot) si acasa mi-l portionez eu cum vreau

     

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*