POVESTEA MEA…

…Incepe in urma cu ceva vreme intr-un sat din Maramures, locul in care am trait pana la 20 de ani, cand am luat lumea la picior. La propriu. O perioada in Anglia, doua saptamani in America, ceva vreme prin Italia si ani carora le-am pierdut sirul in Franta, tara pe care am gasit-o cea mai aprope sufletului meu si in care m-am hotarat sa raman chiar daca nu aveam nimic.
Am dormit in case abandonate, am facut orice, de la vandut ziare, la spalat vase si lucrat pe ambulanta. Am ajuns apoi intr-un restaurant, locul in care mi-am dat seama ca a fi ospatar e chiar o meserie. Am pornit de la spalatul vaselor si am fost pe rand, piccolo, ospatar, manager de restaurant, director si director general. Mi-am dorit sa cresc si mereu cand am facut un lucru, mi-a placut sa-l fac bine. Asa fac si acum.
Iubesc oamenii. Iubesc sa ii cunosc, sa le ascult povestile si sa le spun povesti. Asta m-a ajutat sa intru in bucatarie prima data, desi pasiunea pentru gatit o am inca de pe vremea in care mama ma lasa de paza la oala cu fasole de pe foc. Am invatat de la colegii mei bucatari cum sa gatesc frantuzeste, chiar daca eu le pregateam acasa fasole batuta si sarmale, un deliciu pe care-l mancau cu nesat de fiecare data. De asta cred ca mi-a si placut Franta atat de mult. Oamenii se respecta si respecta mancarea, iar a fi bucatar e o meserie faina, e creatie.
Imi place sa mananc, sa fac mancare, imi place sa degust, sa descopar arome. Cand am ajuns pe ultima treapta pe care puteam urca in Franta, m-am intorsc acasa, locul in care mi s-a parut ca o pot lua de la zero si pot valorifica cel mai bine ce am invatat in perioada mea franceza.
Astazi, timpul mi se imparte intre cele mai speciale persoane din viata mea, Ilona, fetita mea, Iancu, baietelul meu si Monica sotia mea, bucatarie si restaurant.