Azi, la Rozavlea, miroase a primăvară, a zambile şi a cozonac. Iancu aleargă dintr-un capăt într-altul al curţii şi de când am venit, e pur şi simplu neobosit. Mă uit la el şi parcă mă văd pe mine, cu mulţi ani în urmă.
Nu mă dezlipeam de lângă mama nici când ploua şi striga la mine să stau în casă. La fel ca Iancu, îmi plăcea cu adevărat să mă implic în treburile gospodăreşti, fie că era vorba de hrănit animalele, de tăiat lemnele sau de cules verdeaţă proaspătă din grădină. Iar mama nu mi-a spus niciodată că îi stau mai degrabă în cale şi o încurc decât să o ajut. Când am crescut şi lucram cot la cot cu ea, muncind pământul celor care ne angajau, privirea ei era un amestec de mândrie şi durere că nu e şi tata cu noi să mă vadă.
Mi-e dor mereu de mama. Mai ales în prima zi de Paşte, când e şi ziua mea. Am suflat în lumânări, şi mi-am imaginat că mama mă vede, că mă aude şi că e tare fericită că am aşa o familie frumoasă.
Am devenit nostalgic, dar chiar ieri, în timp ce părintele Andreica sfinţea traistele cu mâncare, m-am gândit cât sunt de norocos. În viaţă, pierdem oameni dragi şi nimeni şi nimic nu îi poate înlocui, dar întotdeauna, va fi cineva lângă noi care să ne şteargă o lacrimă, să ne iubească aşa cum suntem. Iar în cazul meu, Monica şi copiii mei sunt puterea mea de a merge întotdeauna mai departe, sunt motivul pentru care mă trezesc zâmbind zi de zi.
Ilona mă strigă din pragul casei, îmbrăcată în cămeşa Monicăi. „Tata, ce tot scrii acolo?”. Vrea să ştie de unde să ia un batic şi la ce oră plecăm în vizită. Până mai înainte, le-a dat apă mieilor şi şi-a făcut de lucru cu Iancu. Când m-a auzit vorbind cu Monica de plecare, a fugit în casă să se pregătească. O adevarătă maramureşeancă!
Ieri, am primit noi musafiri. Am întins pe masă bucate româneşti, simple, dar delicioase: ouă roşii, drob şi friptură. Iar ca garnitură, am pregătit un piure gustos făcut din cartofi păstraţi în beci de astă toamnă şi am făcut un sos de hrean cu sfeclă roşie. Ştiu că de Paşte, toţi ne dăm peste cap să avem pe masă doar bunătăţi, dar să ştiţi dragii mei, că nu e totul despre mâncare, ci despre timpul pe care îl petrecem cu cei dragi, despre tradiţii şi despre credinţă.
Nu vreau să închei, fără să vă mulţumesc pentru urări şi pentru gândurile bune pe care mi le-aţi transmis de ziua mea. Mi-aţi umplut sufletul de bucurie.
Felicitari,Nicolai!
Multumesc mult, Andreea! 🙂
Hristos a inviat!! Mi ai amintit de copilaria mea,petrecuta peste Pasul Prislop,undeva in Bucovina ,unde se pastreaza,inca,ca si n Maramures,aceste obiceiuri minunate:mersul cu „”pasca la sfintit”, mancarurile specifice Sfintelor Sarbatori de Pasti.Multumesc!!
Adevarat a Inviat, Denisia! Ma bucur mult ca ti-am amintit de copilarie. 🙂
Minunate si deosebite randuri, aidoma omului care le-a scris ! Sa fiti sanatos si sa aveti viata plina cu bucurii alaturi de frumoasa familie, sa fiti inconjurat doar de oameni speciali asa cum sunteti dv !
Multumesc mult, Emilia! Toate gandurile bune ti le trimit! 🙂
Ma da faini, santeti…Hristos a inviat!
Adevarat a Inviat, Angela! Multumim pentru vorbele frumoase!
Pastele acesta l-am facut in satul Glod la doi pasi de Rozavlea , am fost la bisericuta din sat , care e monument istoric , si am sfintit cosul impreuna cu gazdele . A fost un Paste minunat , impreuna cu oameni de toata cinstea . Recunosc ca mi-au placut traditiile si imi place sa ideea regasirii radacinilor pe care le pierzi in urbanul ce te copleseste uneori . Aici am avut timp sa stam la o vorba , sa mergem la stana si sa mulgem oile . A fost fain tare . Ce ma doare cel mai tare e o poveste trista , in ultimul an in sat au murit 16 oameni si s-a nascut doar un singur copil . Pacat !