Moldova, prin ochii mei

Am cutreierat prin toată lumea, dar nu mi-a fost niciodată rușine să spun că sunt român. La Paris, nu ezitam să le spun că la noi acasă, în România, lucrurile se fac așa, că mama m-a învățat așa. Ori de câte ori s-a ivit ocazia, le-am vorbit despre tradițiile românești, despre meșteșugurile, legendele, și chiar despre superstițiile noastre.

Spirit Românesc e o aventură la care îmi stă mintea de multă vreme. Am tot amânat mereu să pun acest proiect în practică pentru că nu aveam timp, dar apoi mi-am adus aminte de ce spunea mama: “Măi, fecior, pentru ceea ce iubești trebuie să îți faci mereu timp.”

Spirit Românesc nu e doar o rubrică de blog. E o serie de povești, de experiențe autentice strânse la un loc, prin intermediul cărora vreau să aduc în față români care merită să fie cunoscuți de voi, toți: români cu suflet curat, harnici, care nu au uitat de unde au plecat, români care gătesc după rețete de la bunici, sau care și-au luat inima în dinți și și-au pus pasiunea în practică.  Și cine știe, poate curând, o să vă trec chiar vouă pragul, cei care mă citiți acum.

Vă spun sincer (cu riscul de a stârni o adevarată polemică) că atunci când am decis să pornesc spre Moldova pentru proiectul Spirit Românesc, mi s-a atras atenţia că mă îndrept spre o destinaţie greşită. Că moldovenii sunt leneşi, că vorbesc mult şi fac puţine, că sunt slabe şanse să îmi îndeplinesc obiectivul şi să găsesc  români mândri de cine sunt, care păstrează tradiţiile bunicilor bunicilor lor. Dragii mei, nimic mai fals. Și să știți de la mine, atunci când judeci oamenii, pierzi timp inutil. Ai putea valorifica timpul din clipa în care îi întâlneşti pentru a-i cunoaşte cu adevărat, pentru a le afla poveştile.

La Bacău, la Brusturoasa, la Slănic-Moldova sau la Târgu-Ocna, oamenii m-au primit cu braţele deschise şi au insistat să mă aşeze la masă, atât pe mine, cât şi pe echipa mea. Iar unii dintre ei nu erau avuţi, dar din puţinul lor au vrut să împartă cu mine tot ce aveau mai bun.

Pur şi simplu, am fost impresionat de curtea transformată în muzeu a doamnei Coman din Brusturoasa, de zecile de feluri de brânză din lapte de capră şi gemuri pe care stiu să le prepare soţii Chiribău din Bacău, de pasta de peşte pe care am mancat-o cu poftă şi în hohote de râs acasă la nea’ Sdrobis, un antrenor de fotbal, despre care nu pot avea decât cuvinte de laudă.

 

Da-i share
Share on Facebook6Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

One Comment

  1. APOSTOL VIORICA

    Foarte frumos clipul si articolul,felicitari!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*