M-am întors în timp, la cel ce eram acum vreo 30 de ani!

În 42 de ani am strâns amintiri cât pentru câteva vieți. Acum cateva zile   m-am întors în trecut cu vreo 30 de ani. Am să vă povestesc și cum s-a întamplat asta.
Am început să muncesc de mic. Tata s-a stins in 86, iar eu, alături de frații mei, am rămas de ajutor în casă. Am învățat sa fac de toate: să cosesc, să strâng fânul, să sap, sa tai lemne, să fac mâncare,   toate lucrurile pe care un bărbat trebuie să le facă pe lângă casă. Când mă uit în urmă îmi dau seama că am fost norocos, norocos pentru că am învățat să fac de toate și pentru că am avut lângă mine o familie minunată! În Maramureș bărbații plecau vara la muncă prin țară. Își luau ranița (rucsacul) plină cu slănină, horincă și câteva haine de schimb și se duceau „în lume”, asta era expresia pe care o foloseau. Exista o persoană, care se numea zavit, ce strângea grupuri de bărbați pe care mai apoi îi ducea la muncă, fie pentru bani, fie pentru a aduna produse care în zona noastră nu se cultivau din cauza climei, așa cum este porumbul.  Acum câteva zile, în drum spre Cluj, am oprit fix în locurile în care am muncit acum aproape 30 de ani. La Saschiz, în județul Mureș, m-a adus prin  87-88, Gheorghe a lui Duda, zavit din Rozavlea. Am muncit pe o plantație de hamei, săpam și agățam firele pe care urma să crească hameiul .

Plantatia de hamei de la Saschiz
Plantatia de hamei de la Saschiz

La Fișer m-a adus badea Ionul lui Vălătaș, tatăl colegului meu de bancă din generală,  cel de la care iau smântănă de fiecare dată când merg acasă.

Casa în care dormeam la Fișer
Casa în care dormeam la Fișer

Am oprit si aici si am găsit lăptăria, o casă aflată azi în paragină,   la care mergeam în fiecare duminică   după ce ieșeam de la biserică să mâncăm înghețată.

Laptaria din Fiser
Laptaria din Fiser

Înghețata era de fapt untul obținut din lapte și pus la înghețatat cu niște zahăr. Gustul mi se părea cel mai bun din lume, mai ales după o săptămână de muncă.

În perioada 88-89 am venit și la Rupea,  adus de Ionul lui Toderaș vecinul meu de peste drum . Aici am strâns fân, pe care îmi amintesc că la finalul zilei îl adunam în niște baloți imenși pe care trebuia să îi cântărim.

Cladirea în care erau dormitoarele din Rupea
Cladirea în care erau dormitoarele din Rupea

Acum am oprit la cetatea Rupea pentru că aici eram trimis tot timpul după apă.

Cetatea Rupea 2
Cetatea Rupea

Cetatea RupeaCetatea Rupea

Eram cel mai tânăr din grup, aveam 16-17 ani, așa că mie îmi revenea sarcina de a umple și de a căra bidoanele de 10-20 de litri. Mi-era cam teamă pentru că lemnul de la fântână era șubred și mă tot rugam să nu se rupă când mă aplec.

Fantana de la Cetatea Rupea
Fantana de la Cetatea Rupea

La Rupea s-a întâmplat să plouă două săptămâni încontinuu, timp în care nu am putut lucra absolut nimic, așa că am fost nevoiti să muncim cu ziua prin Homorod, o localitate apropiată, pentru a avea bani de mâncare. După ce s-au oprit ploile și a început să se retragă apa, pe câmp au ramas bălți imense care erau pline de pești. Îi prindeam cu mâna. O săptămână întreagă am mâncat numai pește! Într-o zi, când eram pe câmp, o mașină a derapat dupa ce a intrat mai puternic într-o curbă și era cât pe ce să ajungă în lacul de lângă noi. Am mers imediat să îl ajutăm pe om să iasă de acolo. Șoferul era german și în semn de mulțumire ne-a oferit câteva cutii de Coca-Cola pe care le avea prin mașină. A fost prima oară în viața mea când am băut!

Trec deseori prin zona asta în drum spre Maramureș și de fiecare dată le arăt copiilor și Monicăi locurile prin care am muncit, le spun povești, dar acum a fost prima oară când m-am și oprit aici, după aproape 30 de ani. Dragilor, am avut lacrimi în ochi umblând pe aceste dealuri.

Dealurile pe care am muncit acum vreo 30 de ani
Dealurile pe care am muncit acum vreo 30 de ani

M-am întors la adolescență, la vremea când aveam 16-17 ani și în vacanța de vară, când unii mergeau la mare, eu veneam la muncă, departe de casă. Am avut un nod în gât tot timpul, dar în același timp am fost tare bucuros. Bucuros pentru că toată munca mea m-a adus unde sunt azi, bucuros pentru că am avut atât de multe lucruri de învațat, bucuros pentru toate șansele care mi s-au dat, pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit. Uneori e important să ne uităm în urmă, pentru că acela e drumul pe care vom merge și spre viitor.

Da-i share
Share on Facebook1.1kShare on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*