Locuri de suflet din România

Am umblat țara asta în lung și-n lat. Mi se pare fascinant că de fiecare dată mai găsești un loc, un colț de care poți să te bucuri, o activitate pe care poți să o faci, oameni faini pe care poți să îi cunoști, mâncăruri pe care poți să le descoperi. Știți deja cât sunt de legat de locurile natale, dar nu v-am povestit despre zonele din România care sunt foarte aproape de sufletul meu.
România e minunată din punct de vedere gastronomic. Oriunde ajung îmi place să mă bucur de preparatele locale. La munte mâ gândesc mereu la un păstrăv mare și proaspăt, când ajung în Deltă mă bucur de o saramură sau o zacuscă de pește, în Maramureș slănina e de bază, în Moldova gândul îmi zboară la borș și sarmale moldovenești.
În țară călătoresc foarte mult în weekend și de cele mai multe ori încerc să ajung în locuri in care nu am mai fost. Vă dați seama că mi-e foarte greu să fac un top, dar o să vă povestesc despre câteva destinații de care eu m-am bucurat foarte tare.Sunt destinații atipice, pentru că principalele atracții turistice sunt sigur că le cunoașteți deja.
Dacă ajungeți la Brusturoasa, în județul Bacău, întrebați de doamna Coman și veți descoperi cum această femeie și-a transformat casa și curtea într-un muzeu. Obiecte artizanale, haine tradiționale, întreaga istorie a locului e adunată acolo. Felul în care vorbește și poveștile ei sunt cea mai frumoasă și mai eficientă lecție de istorie.

Sfatul meu este ca în călătoriile voastre să vă opriți și prin Târgul Ogna, acasă la Nelu Sdrobiș, un nume marcant în fotbalul românesc pe care îl veți pomeni mai ales după ce veți gusta pasta de pește pe care o prepară. Este absolut senzațională!

Mie îmi place toamna, mi se pare o bucurie de gusturi și culori. Prin urmare, unul dintre cele mai faine locuri în care am ajuns a fost la cules de struguri în Drăgășani. După o zi de muncă, seara ne-am bucurat de gustul aromat al mustului, am întins o masă mare și ne-am așezat la povești. Sunt lucruri mici, care mie îmi aduc o bucurie și o liniște nemaipomenită.
Țara asta e plină de locuri minunate. Acordați-vă timp să le descoperiți și bucurați-vă de ele alături de cei dragi. Asta e cel mai important!:)
Dacă sunteți în pană de idei și nu știți ce destinație să alegeți, prietenii de la Penny Market vin cu câteva propuneri. Le gasiti AICI

Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*