Je suis Paris

Oh là là, mes amis, cand o sa se opreasca ororile? Sunt deja doua saptamani de cand prietenii mei din Paris ma sunau sa ma intrebe daca suntem bine, dupa tragedia din Club Colectiv, si uite ca roata s-a intors. Vineri seara, inca ratutit dupa atacurile din Paris, la care ma uitam tot asa de neputincios ca in urma cu doua saptamani, nu stiam pe cine sa sun mai intai, sa vad daca lumea e in regula. Am zeci de prieteni acolo, nu numai in Paris, chiar acolo, in cartierul Saint-Martin. Oricine putea sa fie acolo. Puteam sa fim si noi, doar acolo stam mereu cand mergem la Paris si, de obicei, chiar asta-i perioada cand ni se face dor si dam iute o fuga.
Sunt cutremurat si cred ca oricine e, nu poti ramane indiferent. 13 ani din viata mi i-am petrecut la Paris, sunt Nicolai de azi doar datorita acestor 13 ani. In Paris m-am indragostit de Monica, acolo am invatat meserie, tot acolo mi-am facut o groaza de prieteni si mi-am schimbat viata. Paris e parte din mine si ii datorez tot ce am azi.
Am mers acolo, la Bataclan, de atatea ori ca nici nu mai stiu daca ma intrebati acum la cate spectacole am fost. Inainte sau dupa, o luam pe Monica si mergeam la restaurantul Le Petit Cambodge, alt loc unde s-a tras, pentru ca aveau o mancare geniala. Il iubeam amandoi, sincer va zic! Atatea amintiri, atatea intamplari, peste toate s-a asternut acum durerea si neputinta.
O sa mergem in continuare in Paris, o sa stam tot acolo, pe Canal Saint-Martin, nici nu ma gandesc la altceva. Pentru ca mes amis français, mes frères, au aratat de atatea ori ca pot trece peste orice. Si solidaritatea o sa ii ajute sa o faca mai usor. Cel mai tare mi-a dat incredere ca asa o sa fie cand am vazut cei 80.000 de oameni evacuati de pe Stade de France in seara aia oribila si cantand cu patos La Marseillaise, imnul Frantei. Erau toti infiorati de ce se intampla, nu intelegeau foarte bine, dar stiau ca uniti o sa mearga mai departe. Pot sa se intample oricate orori, solidaritatea nu ne-o ia nimeni. E a noastra.
Sa ne rugam donc nu doar pentru Paris, sa ne rugam pentru toata lumea asta. Sa ne rugam ca violenta sa inceteze, sa nu mai vedem copii de 15 sau 18 ani cu Kalashnikov-ul in mana omorand la intamplare pe oricine le iese in drum, oameni fara nicio vina. Sa constientizam importanta educatiei si sa nu uitam ca suntem oameni si toti suntem egali in fata lui Dumnezeu sau a lui Allah sau a cui vreti voi.
Vive la France!

Da-i share
Share on Facebook75Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*