Inca o data mandru ca sunt roman

Mes amis, stiti deja ca sunt fericitul posesor al unei Dacii din 1972, care, de cand am achizitionat-o, acum trei ani, a devenit noua mea jucarie. Ma tin de mult sa va spun povestea ei pe indelete si, mai ales, sa va arat prin ce transformari a trecut ca sa arate asa in ziua de azi si ma bucur ca in sfarsit mi-am facut timp s-o fac.
Am lucrat in strainatate multi ani, doar stiti, iar cand m-am intors in Romania am luat-o de la zero. Bine, poate nu chiar de la zero, caci aveam in spate tot bagajul de cunostinte acumulate acolo. Tot viata in afara m-a invatat sa apreciez valorile noastre si sa pretuiesc spiritul romanesc caruia doar cand esti departe de casa ajungi sa-i constientizezi importanta. Cat am fost plecat mi-am dat seama ce inseamna sa fii mandru ca esti roman, mandru de mancarea ta, de regiunea ta, de valorile neamului tau.
Ei bine, ca sa nu lungesc povestea foarte mult, din pasiunea mea pentru masini, la ceva vreme dupa ce m-am intors – sa tot fie 3-4 ani – m-am hotarat sa reconditionez o masina veche. Mi-am zis atunci: „De ce sa nu refac o Dacie, ca e deja oldies, e clasica si mi se pare ceva foarte fain.” Acum vreo trei ani am dat un interviu in care imi exprimam dorinta asta si mult n-a fost pana ce am inceput sa primesc mesaje de la oameni pe care nici macar nu-i stiam: „Am Dacia, am Dacia”.
Asa am ajuns la Mihai, si el posesor al unei Dacii faine rau. M-am dus deci imediat la Alexandria, de unde era el, sa o vad. Masina fusese a bunicii lui, care, la randul ei, o lasese mamei lui Mihai. Mi-a placut imediat, a fost coup de foudre absolut. Nu m-am gandit atunci ca o sa fac o investitie sau cat o sa ma coste. Pentru ca mie imi plac masinile care au ceva, o poveste, o istorie, nu neaparat cele noi. Coup de foudre deci, evident ca am cumparat-o pe loc.
Acuma venea insa adevarata provocare: sa gasesc pe cineva care sa mi-o refaca. Tot intreband, am dat de Silviu, care avea in curte cinci Dacii, si a carui pasiune asta era: sa refaca Dacii. Nici macar nu era mecanic auto, era pura pasiune. Si Silviu mi-a facut-o, asa cum am vrut, intr-un an de zile. Cand s-a apucat sa desfaca – si aici vine partea frumoasa a povestii –, sub presul de la sofer a gasit un portofel cu 100.000 lei vechi si o poza cu o femeie, pe spatele careia era urma unui sarut. Va dati seama ca am fost si mai atras cand am dscoperit povestea asta faina. Port tot timpul banii aia in buzunar pentru ca imi poarta noroc. Asa iau eu povestea asta, ca un porte-bonheur.
Iancu si Ilona ii zic batranei Dacii „masina aia veche fara muzica”. Mai nou i-au zis „masina fara scaune”, iar Iancu ii zice „masina rosie”, desi ea e bej. Radem cu totii si ne place la nebunie sa ne plimbam in ea, asa veche si fara muzica cum e. Iar sa te urci la volanul ei e o adevarata experienta – toata lumea intoarce capul pe strada si simti imediat un val de simpatie pentru ca toti rezoneaza.
Toata lumea se regaseste in Dacia, oricine are o poveste cu o Dacie. Eu pe Dacia am inceput sa conduc si sunt convins ca si multi dintre voi. Multa vreme Dacia a fost stindard pentru noi – te inscriai pe lista la Uzina si numarai zilele pana cand una ajungea in sfarsit in fata blocului tau. Si va marturisesc ca ma bucur ca un copil ori de cate ori vad un Sandero sau un Duster pe sosele din Franta sau din orice alt colt al Europei. Pentru ca Dacia e parte din ADN-ul nostru si inca ne face mandri ca suntem romani.
De asta am si inceput proiectul „Spirit romanesc”, pentru ca trebuie sa fim mandri de traditiile noastre, de ceea ce ne reprezinta, de ceea ce ne place. Si as vrea ca, luna de luna, prin „Spirit romanesc” sa scot la rampa traditia, fie ca e vorba de mancare, haine sau mestesuguri. Alte popoare cauta traditiile, le inventeaza, poate, noi le avem. Asa ca hai sa ne mandrim cu ele!

[masterslider id=”1″]

Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

3 Comments

  1. Am amintiri placute dar si cosmaruri legate de Dacia 1310….E laudabila initiativa ta

  2. Faină istoria și faină mașina ! Să o stăpânești sănătos și să te bucuri de ea împreună cu familia ta.
    Am avut și eu o Dacia 1300 ca și mașină de serviciu acum vreo 15 ani și am bătut cu ea drumurile Sătmarului, Maramureșului și Sălajului mii și mii de kilometri fără nici o problemă. Apoi am achiziționat o Dacia 1310 ceva mai nouă însă nu se compara cu cea veche…

  3. Am senzaţia că e o Dacia 1300, cu motor franţuzesc. Au fost singurele autoturisme Dacia reuşite, părerea mea. Păcat că vremurile zilelor noastre ne „obligă” să renunţăm la unele lucruri cu care, cred eu, ne-am fi putut mândri. să o stăpâneşti sănătos şi să te mândreşti cu ea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*