Femeia în aur

Dacă tot e duminică și aveți în plan să mergeți la cinema, vă recomand să vizionați Femeia în aur (Woman in gold). Bazat pe fapte reale, filmul derulează povestea Mariei Altmann, o emigrantă evreică (interpretată de Hellen Mirren), care trăiește în Los Angeles, și care se luptă cu guvernul austriac să recupereze tabloul pictat, după portretul mătușii sale de celebrul pictor, Gustav Klimt.

Femeia in aur

Portretul Adelei Bloch-Bauer (cunoscut ca Femeia în aur) fusese confiscat de la rudele sale de naziști în Viena, cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Cu ajutorul lui Randy Schoenberg (jucat de Ryan Reynolds), un avocat tânăr, fără multă experiență, dar încăpățânat, Maria reușește să iasă învingătoare după un proces greoi.

Femeia in Aur

 

Pe mine unul, povestea m-a emoționat. Și m-a făcut să mă întreb cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a ni se face dreptate. Din păcate, când toate ușile ni se trântesc în nas, când nu mai întrezărim niciun crâmpei de speranță, mulți dintre noi renunțăm să mai luptăm pentru adevărul nostru. Ne simțim neputincioși în fața sistemului. Ne simțim mult prea mici ca să mai credem că ni se va lua partea și închidem ochii în fața nedreptății.

Woman in Gold e o lecție despre curaj și despre justiție. Chiar și după șaizeci de ani de când a părăsit Viena, Maria, care acum are aproape 80 de ani, nu se dă bătută. Și chiar dacă tabloul este considerat Monalissa Austriei (vă imaginați interesul statului de a-l păstra), într-un final, se face dreptate.

Iar asta ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. Să nu ne lăsăm umiliți, furați sau mințiți. Să nu închidem ochii în fața injustiției!

Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*