Ea este prietena mea din copilărie

Prietenia e floare rară, vorba unui cântec. Avem sute de mii de foloweri, sute de comentarii și interacțiuni, sute de cunoștințe, dar prieteni… ăia sunt puțini. Prietenia nu înseamnă să ieși ocazional la mese, să mai râzi la un eveniment sau să te distrezi la petreceri. Prietenia adevărată înseamnă să-l cunoști pe celălalt, să te poți baza pe el, să-I fii alături la greu, să-I spui deschis când greșeste, să te bucuri din suflet pentru succesul sau reușitele lui. Toate astea, dragii mei, mie mi se par tot mai greu de găsit. Eu sunt un norocos. Prieteniile mele durează de mai bine de 20 de ani, ani în care am trecut împreună și prin bune și prin rele, ani în care ne-am fost mereu alături și ne-am ajutat.

Ileana Orzac e prietena mea din copilărie, de când am mers în clasa I. Era cu un an mai mare, dar învățam la aceeași școală, în Rozavlea, și locuiam și foarte aproape unul de celălalt. Ba mai mult, a fost și partenera mea de dans, pentru că amândoi am făcut parte dintr-un ansamblu folcloric din Rozavlea. Mereu ne aducem aminte de cum mă tot certa când nu o învârteam bine sau când greșeam câte un pas. Mi-a prins bine, ce să zic, că acum rup podelele de numa’. Și adolescența tot împreună ne-am petrecut-o. Eram amândoi ajutor de DJ la discoteca din sat..și nu era muncă ușoară. Derulam cu un creion sau un pix până unde știam noi că începe o piesă sau când se termina câte o casetă. Amintirile au continuat și în Franța, am locuit o perioadă în aceași casă, împreună cu alți doi prieteni, așa cum se întâmpla cu mai toți românii ajunși la muncă în străinătate. Ileana face acum mobilier pentru cele mai cochete și mai celebre restaurante din Paris și de pe Coasta de Azur, lucrează cu cei mai importanți arhitecți francezi și cu cele mai cunoscute galerii de mobilă. Până și povestea asta am început-o tot împreună. Eu lucram deja La Cantine de Foubourg, iar directorul restaurantului era în vizită pe la noi. Ileana tocmai adusese de acasă niște scaune pe care le gândise pentru bucătăria de vară din Rozavlea. Când le-a văzut, directorului i-au plăcut foarte tare, a întrebat de unde sunt și cine le-a făcut. A auzit că Ileana și a vrut să știe dacă îi poate face mobila pentru restaurant, că ar vrea să facă niște schimbări. Și așa a început povestea ei.

În fiecare vară, de ziua ei, aniversăm în gașcă. A devenit un motiv să ne vedem cu oameni plecați prin alte părți ale lumii, prieteni din copilărie, un motiv să ne aducem mereu aminte de unde am plecat și cum a fost drumul nostru până aici. Așa cum vă spuneam, eu chiar sunt norocos. Norocos că am în viața mea oameni alături de care am crescut, oameni cu care am trecut prin atâtea povești că aș putea scrie 5 cărți, oameni care mă cunosc fix așa cum sunt și pe care și eu îi știu ca pe propria palmă, oameni care chiar îmi sunt prieteni adevărați. Ileana este unul dintre ei! Vara trecută am devenit și neamuri pentru că împreună cu Gabriel ne-au fost nași de cununie, așa că nu mai avem vreo șansă să scăpăm unii de alții 🙂

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*