Cel mai frumos lucru de Paște

Îmi place să petrec Sărbătorile acasă. Le simt altfel. Ajung destul de greu, ne despart 600 de km, dar încerc să o fac cât mai des posibil.

Sunt momente, pentru fiecare Sărbătoare în parte, care îmi plac în mod deosebit. Poate și pentru că sunt încărcate cu foarte multe amintiri din copilărie. De Paște, în Rozavlea (Maramureș) există o tradiție veche: dimineața, dupa Slujba de Înviere, preotul sfințește mâncarea pentru ca prima masă a celor ce au ținut post să fie sfințită. În fiecare familie se pregătește câte o traistă cu bucate (pâine, ouă, cârnați, vin), iar bărbații sunt cei care vin cu ele la biserică.

cel-mai-frumos-lucru-de-Paste-2

Pentru că majoritatea arată la fel, lumânările sunt cele care fac diferența.

Așa se face că fiecare are câte un mic ornament personal, ca să poată fi recunoscută.

cel-mai-frumos-lucru-de-Paste-3

În plus, să vii la biserica cu traista cu măncare în ziua de Paște este un semn de maturizare pentru fiecare băiat. Noi suntem patru frați, 3 băieți și o fată, și îmi amintesc cum în copilărie tata mă lăsa pe mine să duc traista la biserică. Era cea mai mare măndrie! Duminica de Paște se petrecea întotdeauna în familie. Fiecare stătea pe lângă casă, cu ai lui, și abia a doua zi de Paște mergeam în vizită la neamuri.

Lucrurile astea le fac și azi, pentru că mă încarcă de bucurie și de liniște. Ilona și Iancu vin mereu cu mine și sunt tare bucuros că descoperă și această parte de lume. Lumea mea și a bunicilor lor.

cel-mai-frumos-lucru-de-Paste-4 cel-mai-frumos-lucru-de-Paste-5

Foto credit: Viorel Nasui

Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*