Cel mai frumos cadou

Untul care se topeşte pe o felie de pâine caldă, o cafea aburindă sorbită cu înghiţituri mici într-o cafenea cochetă cu scaune perfect aranjate şi cu vedere la stradă, o plimbare pe cheiurile Senei, cu zeci de gânduri care mi se înghesuiesc în minte, imaginea turnului Eiffel zărit din depărtare printre nori posomorâţi…E imposibil să mă gândesc la Paris şi să nu îmi aduc aminte de toate acestea.

 
La fel cum îmi amintesc mirosul ziarelor pe care le vindeam în gara Lyon ca să adun ceva bănuţi să îi trimit mamei acasă, în Maramureş, vuietul apei care fierbea în ibricul de pe reşou din casele abandonate prin care m-am perindat sau cum coboram în grabă scările de la Cantine de Faubourg, unde am spălat vase mai întâi, am lucrat ca ospătar, iar apoi, am devenit director general.
 
Am atât de multe amintiri din Paris încât aş putea scrie un roman despre toate păţaniile mele şi totodată reuşitele mele pe pământ francez. Şi mi-e dor adesea de oraşul care mi-a devenit a doua casă, dar mai ales de oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut şi mi-au devenit prieteni pe viaţă. Iar de la ei am învăţat că nu există cadou mai frumos decât cele în care pui suflet.  Cadourile clişeu nu reuşesc să ne bucure la fel ca unul care ştim că a fost făcut special pentru noi.
 
Am acasă un tablou al lui Kokian, un pictor conceptual şi enigmatic, care în ultimii ani a cunoscut succesul în toate colţurile lumii, pe care l-am primit de la patronul meu când m-am întors la restaurant după o răceală gravă, care a necesitat internare. Până aici, s-ar putea să nu vă surprind cu nimic. Artistul şi-a pornit creaţia de la o mâzgâleală de-a mea pe care patronul a găsit-o, şi a transformat-o în ceea ce vedeţi acum. Prietenii mei mi-au lăsat mesaje pe spatele tabloului, fără să bănuiască bucuria pe care mi-au făcut-o.
 
Să ajung într-o ţară străină, unde nu vorbeam o boabă din limba acesteia, să pornesc din jos şi să învăţ nu doar să vorbesc fluent, ci să şi fur secretele bucătăriei franceze sunt pentru mine o mare realizare.
Dar faptul că eu, un imigrant am reuşit să îmi fac prieteni, care mă iubeau pentru ceea ce sunt cu adevărat e cea mai mare satisfacţie.
 
11222076_1006763259364360_6051975544868374417_n
Mulţumesc Sam, Jak, Cyril, Guitonneau, Rasty, Baby, Paola, George, Pierre, Elena
Da-i share
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Email this to someone

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*