Mes amis, va propun un preparat foarte racoros si consistent. Este o reteta draga mie pentru ca are un aer mai vechi…e venita din trecut. Nu dati gres cu ea. Este un preparat romanesc cu ulei de-al nostru, de floarea soarelui, cu otet, cu ceapa rosie. Are arome simple, dar delicioase. E cu peste si de aceea e si o reteta foarte lejera. E grozav daca seriti cu un vin alb. Eu am ales un sortiment de la Crama Atelier pentru ca imi place tare buchetul si rafinamentul acestui vin.
Ce ne trebuie:
Un file de peste afumat
Un cartof mare
O ceapa rosie
Rosii cherry
Fenel
Patrunjel
Dressing din o lingura de otet de vin si o lingura de floarea soarelui
Sare
Piper
Cum se prepara:
Am fiert putin cartoful, dar aveti grija sa fie al dente. Sa nu fie sfaramicios. Daca nu e indeajuns fiert il taiati rondele si il trageti repede in tigaie. Dar faceti asa doar daca nu l-ati fiert indeajuns. Taiem rondele toate ingredientele si le asezam in straturi in forma de cilindru si astfel vom obtine volum in farfurie si se vor vedea frumos straturile.La final, stropim frumos cu dresingul si presaram patrunjel proaspat. Va fi un contrast delicios intre otet si rosiile dulci. Atat! Simplu si extrem de gustos!
Bon Appetit!