Aripioare crocante, bune de te lingi pe degete, marinate intr-un amestec inedit de condimente parfumate: usturoi, ardei iute, anason, coriandru, ghimbir, sofran, menta. O reteta preparata pentru catalogul prietenilor de la Mega Image.
Ce ne trebuie:
1 caserola de aripioare de pui (10-12 aripioare)
1 lingurita de coriandru boabe
1 lingurita de anason macinat
1 lingurita de ghimbir macinat
2 catei de usturoi, 1 ardei iute
2 linguri de ulei de masline
1 varf de cutit de sofran
Zeama de la ½ lamaie
Menta si coriandru proaspete
1 lingura de arahide prajite fara coaja
Cum am pregatit:
Indepartez varfurile scurte ale aripioarelor. Spal aripioarele si le tai in doua, astfel incat sa obtin niste „ciocanele” usor de servit cu mana, intr-o atmosfera relaxata. Le sarez, le piperez si le frec bine, ca sa iasa aromele.
Pentru marinada pisez foarte bine, intr-un mojar, coriandrul boabe, anasonul macinat, ghimbirul macinat, usturoiul, ardeiul iute (curatat de seminte si tocat), sofranul, uleiul de masline, zeama de lamaie si cateva fire de menta proaspete (frunzele tocate).
Torn marinada peste aripioare, amestec bine si las carnea deoparte pentru cel putin o jumatate de ora, ca sa iasa toate aromele. Si mai bine ar fi sa pui carnea in marinada de acasa, inainte de a porni catre locul de picnic.
Fac aripioarele pe gratar la foc mediu, ca sa se patrunda bine si sa capete o crusta crocanta.
Prezentarea pe farfurie:
Asez aripioarele pe o farfurie. Presar deasupra alune maruntite, frunze de menta si de coriandru proaspete, tocate. Aripioarele acestea merg foarte bine alaturi de un pahar de bere buna!
Bon Appetit!